Tehnologia de cultivare a castravetilor cornichon in sere si solarii

 

Generalitati

 

Numar de seminte / gram

30 – 50

Temperatura optima pentru germinare

22 – 27°C

 

Sol

 

Castravetii cornichon se pot dezvolta bine pe o gama larga de soluri. Totusi, cele mai bune rezultate se obtin pe soluri luto-nisipoase sau lutoase, fertile, cu o buna capacitate de de retinere a apei. O cultura de cornichon da rezultate bune pe un sol cald. Terenurile cu drenaj slab se incalzesc greu primavara iar excesul de apa poate cauza leziuni ale sistemului radicular. Deoarece castravetele dezvolta un sistem radicular slab solul trebuie pregatit tinandu-se cont de acest aspect. pH-ul solului trebuie sa se situeze intre 6.0 si 7.5.

 

Apa

 

Daca drenajul solului este slab excesul de apa va cauza moartea sistemului radicular ceea ce va duce la o productie totala mica. Totodata cultura va fi mai sensibila la atacul de mana si patare unghilara. Pe de alta parte perioadele prelungite de deficienta a apei duc la o imbatranire prematura a culturii. Se impune, asadar, o irigare regulata si administrarea apei in functie de necesarul plantei, evitandu-se atat irigarea in exces cat si adminisrarea insuficienta a apei.

Rezultate bune se obtin adesea prin irigarea prin aspersie pe durata formarii florilor si a a cresterii intense a fructelor.

Irigarea prin picurare duce la reducerea pierderilor pirin evaporare si prin percolare ce se traduc printr-o utilizare a apei mult mai eficienta. Obisnuit, un driper / planta este suficient. Ingrasamintele aplicate astfel duc la o folosire cu maximum de eficienta. Intrucat spatiul dintre randuri ramane uscat, cresterea buruienilor este deasemenea, redusa. Necesarul total de apa ramane neschimbat. Problema principala ramane posibilitatea ca driperele sa se infunde.

Necesarul de apa la cultura de castraveti este foarte mare, mai ales pe perioada legarii si cersterii intense a fructelor. Pentru a avea o cerstere continua a fructelor este important ca apa sa fie administrata constant si in cantitati suficiente. O cultura matura  poate consuma intre 3 si 6 litri/mp. De aceea irigarile trebuiesc facute cel putin de 2-3 ori pe saptamana si chiar mult mai frecvent atunci cand se iriga prin picurare. Irigarea cu apa rece duce la scaderea temperaturii in sol iar la temperaturi ale solului mai mici de 16°C plantele se opresc din crestere. EC-ul solutiilor nutritive nu trebuie sa fie prea mare deoarece castravetele nu tolereaza o concentratie a sarurilor prea mare.

 

 

Fertilizari

 

Necesarul de ingrasaminte organice si minerale sunt intotdeauna subiectul conditiilor locale de sol, de mediu, precum si altor particularitati de cultura.

Castravetii cornichon au cerinte ridicate in ceea ce priveste fertilitatea solului. Cresterea neintrerupta si echilibrata este foarte importanta la castraveti. De aceea rezultate bune se pot obtine atunci cand la baza se aplica 30-40t mranita. Pentru a se preveni aparitia de necroze la nivelul sistemului radicular acesta trebuie aplicat in toamna sau cel mai tarziu primavara devreme. Este necesara, deasemenea, o analiza de sol pentru a se stabili cu exactitate continutul de N, P, K, Mg, Ca existent in sol, si accesibil plantelor.

 

Azot

Castravetii cornichon au nevoie de aproximativ 130 kg N/ha, din care o parte se poate administra ca fertilizare de baza (1/3), iar diferenta sub forma fertilizarilor faziale. Acestea pot incepe dupa inceperea recoltarilor, si trebuie evitata aplicarea ingrasamintelor la o cultura care sufera de seceta.

 

Fosfor

Pentru o cultura care produce un numar asa de mare de fructe, Fosforul este un element foarte important. In functie de nivelul la care se gaseste Fosforul in solutia solului necesarul se situeaza intre 150 si 200 kg P2O5/ha.

 

Potasiu

Daca nivelul la care se gaseste potasiul in sol este bun, 150-200 kg/ha K2O este considerat suficient.

 

Magneziu

O carenta de Magneziu poate aparea mai ales pe solurile nisipoase care au un pH mic, sau ca urmare a dozelor in exces de Potasiu.  Castravetii cornichon sunt foarte sensibili la deficitul de Magneziu. Daca solul are un continut initial normal de Magneziu se poate administra la baza 50 kg/ha Sulfat de Magneziu. Daca se remarca o carenta de magneziu aceasta poate fi corectata prin aplicarea foliara de Sulfat se Magneziu 2%.

 

Perioada de aplicare a ingrasamintelor

 

Este extrem de important sa se realizeze o crestere continua, fara intreruperi. De aceea, fertilizarea faziala trebuie sa inceapa imediat dupa primele recoltari, aceasta pentru a preveni cresterea prea viguroasa a foliajului si a lastarilor in detrimentul productiei. Evitati folosirea ingrasamintelor care contin Clor.

 

Fertiirigarea

Dupa plantare, in 2-3 randuri solutia de fertilizare trebuie preparata pe baza unor ingrasaminte cu un continut dominant de fosfor (N:P:K 15:30:15, 13:40:13), la un EC de 2,0-2,5. La momentul plantarii sau imediat dupa aceea este recomandata si aplicarea unui biostimulator in scopul formarii mai rapide a unui sistem radicular puternic. Aplicarea regulata de apa si ingrasaminte trebuie sa inceapa la momentul la care radacinile au ajuns la dimensiunea de 5 cm si plantele au inceput sa aiva o crestere activa si respectiv o absortie intensa elementelor nutritive. La acest moment ele sunt capabile sa reduca, intr-un mod care poate fi observat prin masuratori ale solutiei solului, cantitatile initiale de elemente nutritive din solutia solului iar ritmul de crestere este spectaculos.

EC-ul solutiei solului trebuie in continuare mentinut la valori intre 0,25-0,35 in aceasta perioada. Va trebui sa facem eforturi sa dobandim o crestere dinamica a aparatului foliar care sa contribuie la o mai buna capacitate de productie a plantelor. De la momentul infloririi si a legarii primelor fructe consumul de elemente nutritive este intr-o continua crestere. Dinamica acestui consum se afla in stransa corelatie cu varietatea cultivata, cu factorii climatici, cu parametrii fizici si chimici ai solului. Examinarea EC-ului solului pune in evidenta cel mai bine aceasta dinamica si acest lucru il putem face noi insine. Este necesara masurarea EC-ului cel putin o data pe saptamana, supunandu-se analizei solul de langa planta. Pe baza rezultatelor obtinute putem hotara concentratia solutiei de fertilizare pe care o administram. Pentru determinarea EC-ului se vor ridica probe din zona sistemului radicular, (10-15 cm) dupa inlaturarea solului de la suprafata (3-5 cm). Intr-un vas curat de cel putin 300 mL se vor  pune 200 mL apa deionizata, si se va completa cu pamant pana ce nivelul acesteia va ajunge la 300  mL. Apoi, acest amestec va fi bine omogenizat fie prin agitare energica sau cu ajutorul unui betisor curat pana la obtinerea unei solutii omogene. Dupa aceasta se poate trece la masuratori folosindu-se un aparat de masurare a EC-ului. Va trebui sa asteptam pana cand valoarea masurata devine constanta. Este recomandat ca masuratorile sa se faca in mai multe puncte sau cu sol ce provine dintr-o parcela omogena, dar din care au fost ridicate mai multe probe, si care au format o proba medie. Suprafata maxima de pe care se ridica o proba este de 0,25 ha. Pe perioada absortiei intense a elementelor nutritive valoarea EC-ului trebuie sa aiva valori cuprinse intre 0,35-0,45 mS/cm. Pe solurile nisipoase trebuie luata in considerare valoarea mai mica iar pe solurile argiloase trebuie luata in considerare valoarea mai mare dintre cele prezentate. Pe perioada legarii fructelor este de asteptat sa fie necesara folosirea unor cantitati mai mari de ingrasaminte chimice bogate in Fosfor pentru ca planta sa poata lega cat mai multe fructe posibil. La momentul la care fructele sunt legate si se afla in crestere intensiva valoarea EC-ului de 0,35 nu mai este suficienta acesta trebuind crescut la 0,4-0,5.

 

Pe perioada de productie maxima a culturii se recomanda cresterea EC-ului in sol pana la valori de 0,5-0,6. Acest lucru poate fi realizat fie printr-o administrare mai redusa a apei in conditiile unei administrari constante de ingrasaminte, fie prin aplicarea unor solutii nutritive cu o concentratie mai ridicata, concentratie ce poate ajunge pana la un nivel al EC-ului solutiei nutritive administrate plantei de 2,8-3 mS/cm, si pastrarea constanta a aprovizionarii solului cu apa. Aceasta din urma metoda este recomandata culturii de castraveti ale carui fructe sunt legate mai esalonat, si caruia un nivel mai scazut al apei ii poate provoca avortul noilor flori formate si chiar a fructelor tinere. Legarea continua a fructelor face deasemenea posibila o recoltare constanta, lucru care determina o aprovizionare continua a solului cu elemente nutritive.

Nivelul pH-ului solului este deasemenea deosebit de important in dinamica absortiei elementelor nutritive de catre planta; cu cat aceasta valoare este mai apropiata de 6 cu atat absortia elementelor nutritive este mai intensa. Daca in general pH-ul solutiei solului are valori apropiate de 7-7,3, pentru a obtine o recolta cat mai mare trebuie sa determinam scaderea acestuia cel putin in zona sistemului radicular, iar acest lucru se poate realiza prin folosirea acidului azotic, sau, mai la indemana, prin folosirea ingrasamintelor chimice cu reactie acida, asa incat solutia administrata plantelor sa aiva un pH mediu de 5-5,5, iar daca solul are un continut foarte ridicat in saruri, atunci va fi necesara administrarea de solutii nutritive al caror pH sa fie chiar mai mic de atat, in scopul punerii la dispozitia plantelor a elementelor nutritive sub forme accesibile acestora. Totusi, aplicarea acestor ingrasaminte cu reactie mai puternic acida trebuie facuta cu grija intrucat acestea pot determina chiar lezarea sistemului radicular.

In cazul in care ingrasamintele sunt aplicate numai ocazional, o data pe saptamana sau o data la 10 zile si nu sunt aplicate continuu prin fertiirigare, atunci trebuie tinut cont ca in primele stadii de dezvoltare a plantelor, consumul de elemente nutritive este de 10-15 g/mp/saptamana, in timp ce pe perioada cresterii active a plantelor acest consum sa ajunga la valori de 17-20 g/mp/saptamana. La momentul la care plantele ajung la o incarcare maxima aceasta cantitate poate ajunge la 30-35 g/mp/saptamana. Aplicarea solutiei nutritive pe baza analizelor de sol poate fi nu doar mai eficienta in raport cu nevoile plantei dar si sub aspectul costurilor, pierderile datorate aplicarii programate a ingrasamintelor pot fi evitate.

 

Relatia dintre EC-ul solului si EC-ul solutiei nutritive administrate

EC-ul solutiei solului in extract 1:2 (mS/cm)

EC solutie nutritiva (mS/cm)

0.1-0.2

2.5-2.6

0.2-0.3

2.3-2.4

0.3-0.4

2.2-2.3

0.4-0.5

1.9-2.1

0.5-0.6

1.5*

 

* In cazul unui continut ridicat in saruri acesta va fi diminuat prin administrarea unei solutii de apa si acid azotic.

Fertilizarea foliara

Alaturi de fertilizarea radiculara, fertilizarea foliara joaca un rol important in cresterea si dezvoltarea plantelor. Stabilirea unui program de fertilizare foliara trebuie sa tina cont atat de corectarea rapida a deficientelor nutritive ale plantei la un moment dat cat si inbunatatitea activitatii metabilice a acesteia, in scopul obtinerii unei productii mai mari, mai timpurii si de calitate superioara.

Folosirea ingrasamintelor foliare la cultura legumelor se justifica pe langa aspectele anterior mentionate si prin raspunsul rapid si favorabil al plantelor la aplicarea acestora dar si printr-un consum specific de elemente nutritive mai ridicat. In plus, la culturile infiintate in spatii protejate pot sa apara o serie de factori de stres suplimentari, acestia fiind generati fie de imposibilitatea asigurarii optime a conditiilor climatice specifice culturii, fie din nerealizarea unui asolament corespunzator in spatiile de cultura ce determina un dezechilibru al raportului in acre se gasesc elementele nutritive in sol. La aceasta se adauga si aplicarea de lucrari repetate ale solului, lucrari care au un impact deosebit de negativ asupra structurii solului.

In ceea ce priveste tipul ingrasamintelor foliare ce pot fi folosite, se pot distinge cel putin doua mari categorii, si anume:

O categorie reprezentata prin ingrasaminte ce au in compozitia lor doar elemente minerale, sub diferite rapoarte care sa raspunda nevoilor plantelor dirt-un anumit stadiu de vegetatie,  total hidrosolubile, in forme ce pot fi usor absorbite de plante. Acestea  pot contine si microelemente cel mai adesea sub forma chelatata.

Cea de a doua categorie, mai recenta, este reprezentata prin biostimulatori sau biofertilizanti de origine vegetala. Acestia , pe langa continutul lor specific de macroelmente si microelemente au in compozitia lor aminoacizi de origine vegetala, extract de alge marine(cu un continut ridicat de hormoni vegetali), extract de acizi humici sau fulvici (componentele de baza ale humusului).

Aplicarea de produse ce au la baza aminoacizi de origine vegetala prezinta o serie de avantaje. Efortul pe care planta il face pentru folosirea acestora in metabolismul ei este mult mai redus, iar rezultatele apar mult mai rapid. Pe langa corectarea rapida a deficientelor de nutritie aminoacizii contribuie si la diminuarea stresului ce apare in cultura ca urmare a altor factori decat cei de nutritie, cum sunt conditiile suboptimale de clima, de sol, de apa etc. Suplimentar acestia vor duce la cresterea capacitatii de absortie a elementelor nutritive, fie prin generarea dezvoltarii unui sistem radicular mai puternic,  prin generarea unei activitati mai intense a microflorei solului,  prin generarea unei structuri mai bune a solului, fie prin marirea capaitatii de circulatie a elementelor nutritive prin planta. Datorita dimensiunilor mai mici a moleculelor de aminoacizi decat a celor de chelati, aminoacizii sunt considerati a fi transportori mai rapizi si mai eficienti ai microelementelor ei ajungand in frunze in cantitate mai mare si cu un efort energetic mai mic din partea plantelor ceea ce va genera un mai bun raspuns al plantelor la aplicarea acestora.

Extractul de alge marine este un compus foarte bogat in hormoni vegetali, hormoni implicati in toate procesele de crestere si dezvoltare ale plantelor. Aportul suplimentar de hormani vegetali va contribui pe langa diminuarea stresului provocat de anumiti factori de cultura (pedoclimatici) si la cresterea vitezei de crestere si dezvoltare a plantelor, la cresterea in dimensiuni a fructelor, la sporirea timpurietatii.

In cele ce urmeaza vom incerca sa descriem o schema generala de aplicare a unor ingrasaminte foliare.

 

Producere rasaduri

Intrucat de starea generala de nutritie si fitosanitara a rasadurilor depinde in buna masura reusita unei culturi, este recomandat sa fie indeplinite ambele aspecte. Aceasta cu atat mai mult cu cat cele doua aspecte se interconditioneaza, respectiv, plantele carora nu li se asigura o stare de nutritie corspunzatoare sunt mai predispuse atat la atacul microrganismelor fitopatogene cat si la efectul negativ al factorilor suboptimali de microclimat.

Produsele destinate tratamentelor rasadurilor sunt, de regula, produse ce au in compozitia lor o serie de principii chimice special destinate acestiui scop. Acestea determina in primul rand o mai buna inradacinare a tinerelor plante atat prin stimularea proceselor ce duc la elongarea radacinilor cat si a ramificarii acestora. In plus este puternic stimulata emiterea de perisori absorbanti, perisori ce vor duce la o mai buna explorare a substratului in care se gasesc. Principalele componente ale acestor produse (in afara macroelementelor a caror raport este in favoarea fosforului) sunt microelementele, aminoacizii si o serie de fitohormoni ce isi au sursa in extractul de alge marine.

Folosirea produselor destinate producerii de rasaduri trebuie facuta cu discernamant fara a fi depasite dozele sau concentratiile recomandate de catre producator, iar amestecul lor cu alte substante trebuie sa fie corect, pe baza compatibilitatii acestora. Mai ales la rasaduri se recomanda efectuarea unui test de compatibilite inaintea aplicarii pe scara larga a acestor produse.

 

Folosirea ingrasamintelor foliare in cultura 

Folosirea ingrasamintelor foliare in cultura poate urmari rezolvarea mai multor probleme. Avantajul principal al acestora este reprezentat de posibilitatea de a corecta rapid deficientele de nutritie existente in cultura la un moment dat. Trebuie tinut insa cont de faptul ca rezultatul aplicarii acesora este de scurta durata, o cultura neputandu-se realiza doar cu ingrasaminte aplicate pe cale extraradiculara. 

In prima parte a perioadei de vegetatie este recomandata aplicarea de produse ce duc la diminuarea stresului provocat de plantare si la o dezvoltare rapida a sistemului radicular,care sa faca fata noilor cerinte ale culturii. In general produsele folosite au la baza aminoacizii, acestia fiind creditati cu un rol deosebit in transportul elementelor nutritive in planta si cu reducerea stresului provovat de plantare. Pe langa acestia, produsele destinate  stimularii formarii sistemului radicular au o importanta deosebita in reducerea perioadei de timp necesare “prinderii” plantelor, efectul lor resimtindu-se atat in cresterea timpurietatii cat si formarea unor plante mai viguroase, cu un potential de productie superior. Desigur, pentru ca efectul acestor aplicari sa fie cat mai mare trebuiesc indeplinite si cerintele de ordin pedoclimatic, respectiv urmarirea corecta a unui plan de fertilizare si asigurarea conditiilor de lumina, temperatura si umiditate corespunzatoare. Trebuie totusi mentionat ca abaterea de la conditiile optime de cultura nu poate fi in totalitate compensata prin folosirea de biofertilizanti, mecanismele de absortie a acestora fiind si ele conditionate de acestea.

Caracterul intensiv al culturilor de legume, mai ales a celor cultivate in spatii prtejate, precum si productia ridicata obtinuta pe unitatea de suprafata trebuiesc sustinute de o corecta aprovizionare cu elemente nutritive. Frecvent in cultura legumelor nu se inregistreaza carente mari in ceea ce priveste aprovizionarea cu macroelemente, ci, mai degraba, un dezechilibru in ceea ce priveste raportul in care acestea se gasesc in sol in raport cu nevoile plantei la un moment dat. Astfel, excesul unui anumit element la un moment dat poate fi daunator  atat prin toxicitate, cat, mai frecvent, pri blocarea mecanismelor de absortie la nivel radicular a altor elemente, generand astfel carente in aprovizionarea plantelor cu acestea. Cel mai frecvent astfel de carente apar in aprovizionarea cu microelemente. Microelementele joaca un rol deosebit de important in activitatea enzimatica a celulelor, carenta lor putand genera de perturbari importante in toate procesele metabolice ce se desfasoara in planta. Cea  mai usoara cale de rezolvare a acestor probleme este aplicarea de tratamente foliare cu produse ce contin microelemente.

Acestea pot fi in forma libera sau por face parte dintr-un complex numit chelat (EDTA, EDHHA etc) al carui rol este acela de a facilita transportul acestora prin membranele celulare. O generatie noua de produse cu microelemente a aparut prin asocierea acestora cu aminoaczi. Aminoacizii au o greutate moleculara mult mai mica decat a chelatilor fapt care face ca transportul lor sa se realizeze mai usor, cu un cosum mai mic de energie din partea plantelor. In plus acestia au si un important rol nutritiv, fiind utilizati de catre plante in sinteza diferitilor produsi ai acestora. Pe termen lung, se impune o corectare a nivelului de aprovizionare cu elemente nutritive in asa fel incat sa se determine eliminarea exceselor de elemente nutritive, respectiv crearea de conditii si pentru absortia radiculara a microelementelor.

Pe masura ce fructele se formeaza si cresc, cerintele fata de aprovizionarea cu elemente nutritive devin tot mai mari. Cresterea fructelor este conditionata de un nivel de aprovizionare cu azot dar mai ales cu potasiu mai ridicat. Alaturi de acestea, Borul este creditat cu un rol esential in ceea ce priveste transportul asimilatelor catre fruct. Pentru generarea unei cat mai bune rezitente la crapare, la transport dar si cu un efect puternic in ceea ce priveste aspectul fructelor se impune administrarea de ingrasaminte cu Calciu. Acestea se pot gasi fie sub forma minerala fie pot fi asociate cu aminoacizi, sau, mai recent cu o serie de polizaharide si alte elemente impreuna cu care, pe langa efectele anterior mentinate se adauga si o importanta contributie la potentarea gustului si aromelor specifice fiecarei specii de plante in parte.

Nu in ultimul rand, a fost recent introdusa pe piata o generatie noua de produse care, pe langa un rol foarte important in nutritia extraradiculara a plantelor au si un efect elicitor al acestora. Acesta inseamna ca datorita bazei chimice pe care acestea sunt fabricate genereaza aparitia si dezvoltarea unor mecanisme de autoaparare a plantelor in raport cu agentii patogeni. Ele nu determina distrugerea agentilor patogeni dar genereaza aparitia acestor mecanisme care determina la nivelul plantelor o toleranta mai mare la atacul patogenilor. 

Aplicarea corecta a tratamentelor foliare genereaza obtinerea unor productii mai bune atat sub aspectul caliatatii cat si a cantitatilor obtinute. In plus, aplicarea acestor produse nu face, de obicei, obiectul unor tratamente speciale.

 Ele sunt compatibile cu marea majoritate a produselor de uz fitosanitar folosite in agricultura, mai putin a produselor pe baza de uleiuri minerale sau a produselor cuprice.

Totusi, alegerea momentului aplicarii trebuie facuta in raport cu nevoile plantei, respeciv cu faza de vegetatie in care se gaseste cultura. Este esentiala respectarea dozelor si concentratiilor de utilizare recomandate la aplicarea fiecarui produs,stiut fiind faptul ac prin ridicarea concentratiei sau a dozei de utilizare efectul obtinut nu este mai bun, dar exista riscul de producere de fitotoxicitate, si, nu in ultimul rand, are loc o crestere nejustificata a costului de productie.

 

Semanatul

 

Castravetii cornichon au nevoie de un regim de temperaturi relativ ridicat pentru germinare si crestere. Temperatura optima pentru germinare este de 22 - 27°C  iar cea a solului de 20°C. sunt necesare aproximativ 12-15 zile pentru producerea rasadurilor, iar cuburile in care se produc trebuie sa fie de 4-5cm.

 

 

Plantarea

 

La fel ca si celelalte reprezentante ale familiei Cucurbitaceae castravetii cornichon au nevoie de multa caldura. Totusi, temperaturile mai mari de 35oC  trebuiesc evitate deoarece pot fi distruse varfurile de crestere. Se recomanda in aceste situatii umbrirea spatiului de cultura.

 

 

Sistemul de cultura

 

La cultura palisata se recomanda o desime de 2-2,4 pl/mp, in functie de vigoarea hibridului si de momentul plantarii. Pentru ciclul II se recomanda plantarea la desimi mai mici.

La primele 5 internoduri se recomanda inlaturarea tuturor lastarilor pentru a forma o planta puternica. Este necesar ca palisarea sa se faca cel putin o data pe saptamana, iar lastarii trebuie ciupiti la 1-3 frunze, in functie de hibrid si de tehnologia aplicata fara ca acesta sa fie ranit excesiv.

 

 

Polenizarea

 

Atunci cand se folosesc hibrizi ginoici, cu flori predominant femele folosirea stupilor cu albine este recomandata. Activitatea acestora va duce la imbunatatirea polenizarii, ceea ce se traduce intr-o fructificare mai buna si a unui procent mai scazut de fructe deformate.

Varietatile partenocarpice fructifica fara polenizare. Pentru culturile in camp este recomandat sa se pastreze o distanta de minim 500 de metri intre varietatile partenocarpic si cele ginoice pentru a se evita aparitia de fructe deformate. La cultura in spatii protejate se secomanda cultura separata a celor doua tipuri de varietati.

 

Lucrari de intretinere ale culturii

 

Pentru cultura in camp copilitul nu este necesar. Daca plantele cresc prea viguroase se pot inlatura doat unele dintre varfurile de crestere a unor lastari. La cultura in spatii protejate copilitul este necesar. NU inlaturati niciodata varful de crestere al tulpinii principale. Lastarii pot fi ciupiti atunci cand ajung la aproximativ 40 cm deasupra solului; in practica aceasta se traduce prin ciupire atunci cand acestia au 5-8 frunze. Se poate face si un defoliat usor, pentru a permite o mai buna ventilatie a culturii, prevenindu-se astfel aparitia unor boli si o mai buna dezvoltare a fructelor.

 

Mulcirea

 

Acoperirea solului cu diferite materiale folosite pentru mulcire (fole, agril, etc) duce la o mai rapida incalzire a acestuia, reduce evaporarea apei, imbunatateste activitatea sistemului radicular toare contribuind la obtinerea unei productii mai mari si mai timpurii. Mulcirea trebuie facuta cu cel putin doua saptamani inainte de semanat sau plantat pentru a optimiza folosirea lui. Mai mult, aceasta va permite obtinerea de timp pentru o buna irigare de aprovizionare si ofera posibilitatea distrugerii buruienilor inainte de plantare.

 

 

Recoltarea

 

Este necesara recoltarea cu regularitate (de 2-5 ori pe saptamana). Pe perioada de vara aceasta este bine sa fie facuta zilnic. Fructele mari consuma cantitati importante de energie, ce se traduce prinrt-un mai redus numar de fructe tinere. Pentru aceasta se recomanda recoltarea cu regularitate, precum si inlaturarea fructelor deformate cat mai devreme cu putinta.

Depozitarea trebuie facuta cat se poate de repede, in locuri racoroase, pentru evitarea pierderii de apa din fructe si deprecierea calitatii acestora.