TEHNOLOGIA DE CULTIVARE A PEPENILOR

 

          Pepenele verde (Citrulus lanatus) este o specie ce apartine familiei Cucurbitaceae, este o specie foarte iubitoare de caldura. Desi poate fi cultivat pe orice tip de sol, pepenele prefere solurile usoare, nisipoase, soluri pe care poate da productii deosebite, mai ales daca tehnologia de cultivare este aplicata corect.

Germinatia are loc la 15-16ºC. La temperaturi mai scazute, germinatia se realizeaza intr-o perioada mai mare de timp, tinerele plante sunt stresate, slabe, si, in mod obisnuit, se constata o crestere a pierderilor de plante in primele stadii de vegetatie.Temperatura optima pentru crestere este 25-30ºC. O scadere a temperaturii la 15ºC duce la diminuarea vitezei de crestere, iar expunerea indelungata la temperaturi de 5-10ºC este daunatoare culturii. Rasadurile mor la o temperatura de 1ºC.

Desi este o planta rezistenta la seceta, pepenele are nevoie de cantitati mari de apa, mai ales in stadiile primare de crestere. 2-3 irigari in perioada de inflorire si legare a fructelor duc la o crestere considerabila a productiei. Apa este considerata o componenta critica in ceea ce priveste productia de pepeni. Un pepene ajuns la maturitate ajunge sa contina peste 90% apa. De accea, asigurarea corecta a culturii cu apa este esentiala pentru cultura pepenilor. Sistemul radicular al pepenilor are o buna capacitate de explorare a solului, putand ajunge pana la 2 metri adancime in sol. Totusi, adancimea pana la carte acesta poate ajunge in practica este influentata de natura solului pe care se cultiva. Neasigurarea corespunzatoare cu apa a culturii pe perioada infloririi si a legarii fructelor poate genera pe langa o intarziere in ajungerea la maturitate a culturii si aparitia de goluri in ceea ce priveste productia finala de pepeni. Stresul generat de lipsa apei in primele stadii vegetative de dezvoltare are ca rezultat realizarea unui aparat foliar slab, ce va genera obtinerea unei productii slabe. Dar, cele mai importante pierderi de productie vor putea aparea daca la momentul infloririi si pe parcursul crestere fructelor nu se va realiza o buna aprovizionare cu apa a culturii. Ca si metode de irigare cele mai des folosite sunt irigarea prin aspersie si irigarea prin picurare.

Desi mai costisitoare, cea de a doua metoda ia tot mai multa amploare avantajele sale cu privire la consumul de apa (cu 40% mai redus decat la irigarea prin aspersie), posibilitatea de administrare mai facila a ingrasamintelor, controlul mai bun al buruienilor si, nu in ultimul rand, timpurietatii si productiilor mai mari obtinute cu aceasta recomandand-o cultivatorilor profesionisti de pepeni. In ceea ce priveste volumul si frecventa irigarilor, aceasta este diferita atat datorita stadiului de dezvoltare al plantelor cat si in functie de tipul de sol pe care se cultiva, stiut fiind faptul ca, mai ales pe solurile nisipoase, este preferabila irigarea in reprize mai dese si cu volume mai mici de apa, pentru o mai buna folosire a acesteie de catre plante. In plus, asigurarea cat mai constanta cu apa si elemente nutritive vor conduce la formarea de fructe de calitate superioara, stiindu-se ca trecerea repetata de la deficit la exces de apa duce pe de o parte la aparitia si amplificarea putregaiului apical al fructelor de pepeni dar si la aparitia si de fructe crapate. Acest fenomen de crapare al fructelor are o frecventa mai mare de aparitie in stadiul de 4-6 kg al fructelor, daca in aceasta perioada are loc o trecere rapida de la o stare de deficit la exces de apa, fenomen agravat si de o aprovizionare necorespunzatoare cu Calciu a plantelor. Umiditatea optima a solului in intervalul 0-70cm este de 75-80% din capacitatea decamppentruapa a solului, iar umiditatea atmosferica optima este de 50-60%. In functie de aria de cultivare, 2-7 irigari sunt necesare cu volume de apa de 300-350 mc/ha.

 O umiditate atmosferica mai ridicata duce la incetinitea cresterii, la prelungirea perioadei de vegetatie si la un continut mai redus de zaharuri in fructe.

Deasemenea pepenele este foarte pretentios si in ceea ce priveste conditiile de lumina – pe perioadele intunecate si reci cresterea este oprita.

Pepenii raspund bine si la fertilizari: fosforul si potasiul duc la grabirea coacerii si la cresterea continutului de zahar a fructelor.

Pepenii prefera solurile nisipoase si nisipo-lutoase. Cele mai bune premergatoare sunt cerealele si leguminoasele anuale.

Semanatul se face la adancimea de 5-8cm, cand temperatura solului ajunge la 12-15ºC. Distantele de plantare recomandate 180-200 x 60-90. adancimea de semanat este de 4-5cm pe teren irigat, si 6-8cm pe terenuri neirigate.

In ceea ce priveste recomandarile de fertilizare, dozele recomandate sunt 20-30to/ha gunoi de grajd si urmatoarele cantitati de ingrasaminte minerale : 300kg azotat de amoniu, 300 kg superfosfat si 200 kg sulfat de potasiu la hectar. Gunoiul de grajd si 2/3 din cantitatea de fosfor si potasiu se vor administra toamna, iar azotul si diferenta de ingraseminte cu fosfor si potasiu se vor administra sub forma de fertilizari faziale.

In ceea ce priveste combaterea bolilor si daunatorilor, spectrul acestora este asemanator cu cel intalnit la cultura de castraveti. Dintre agentii patogeni, mai frcventi sunt Alternaria cucumerina (alternarioza), Colletotrichum lagenarium (antracnoza), Spharoteca lagenarium (fainarea), si Fusarium oxysporum (ofilirea sau fusarioza). Dintre daunatori, mai periculosi in primele faze de vegetatie sunt viermii sarma, coropijnitele, si afidele pentru care sunt recomandate tratamente preventive sau la aparitia atacului.