Cultura intensiva a hibrizilor Seminis de ardei tip kapia si gogosar

Cresterea considerabila a preturilor materialelor necesare infiintarii culturilor din ultimii ani au subliniat necesitatea acordarii unei cat mai sporite atentii culturilor din camp cu privire la aplicarea elementelor tehnologice specifice acestor culturi. Pentru aceasta Seminis vine in ajutorul cultivatorilor cu anumite sfaturi practice legate de realizarea productiei. In urma unor experiente realizate pe parcursul mai multor ani a fost demonstrat succesul hibrizilor Seminis in culturile realizate in camp deschis.

Conditiile de baza pentru realizarea unei culturi intensive de ardei in camp deschis sunt reprezentate de asigurarea culturii cu apa de buna calitate si o pregatire adecvata a solului, pregatire care sa ii asigure acestuia o buna structura. Calitatea apei este reprezentata de un continut al sarurilor in aceasta mai mic de 1 mS/cm, de un continut scazut de Sodiu, Fier sau Mangan si, mai departe, apa care nu contine cantitati ridicate de particule solide care prin acumulare ar putea determina blocarea la un momentdat a dripperelor instalatiei de irigare prin picurare. Solul trebuie sa fie lipsit de buruieni pentru ca in afara daunelor pe care acestea le produc in mod direct prin existenta lor in cultura de ardei, ele pot fi, deasemenea, o sursa de transmitere a unor virusuri in cultura de ardei. Daca este posibil trebuie evitata monocultura, respectiv ardeiul nu trebuie cultivat pe aceeasi suprafata mai mult de 2-3 ani consecutiv. Datorita suprafetelor relativ restranse pe care se produce ardeiul, in practica acesta revine adesea pe aceeasi suprafata 4-5 ani la rand. In aceste cazuri, cu cat tehnologia de fertilizare este mai intensiva (analiza regulata a solului si apei de irigat, aministrarea controlata a ingrasamintelor sub aspectul EC-ului si pH-ului) cu atat se pot reduce pierderile datorate monoculturii (scaderea productiei atat sub aspectul  cantitatii cat si sub aspectul calitatii). In ceea ce priveste protectia fitosanitara a culturilor, producerea in monocultura favorizeaza inmultirea patogenilor si daunatorilor specifici acestei culturi (viermi sarma, nematozi, Fusarium, Verticilium) pentru care, din nefericire, nu exista nici o metoda de combatere care sa asigure o eficienta de 100%.

Pregatirea solului

Cel mai important aspect este acela de a se pregati solul la o adncime si calitate a lucrarilor in concordanta cu tipul sau, in asa fel incat in primavara sa poata fi facuta plantarea intr-un sol bine structurat. Tineti cont ca ardeiul nu agreeaza solurile compacte, lipsite de aer. In cazul solurilor argiloase, grele, luati in considerare pregatirea definitiva a acestora (inclusiv modelarea) inca din toamna. Daca solul nu a fost pregatit in toamna primavara se va realiza o aratura mai putin adanca pentru a fi de o calitate cat mai buna.

In ceea ce priveste protectia fitosanitara impotriva bolilor ce cauzeaza ofiliri nu exista tratamente ce pot fi aplicate inainte de plantare.

Dupa pregatirea corespunzatoare a solului cel mai important lucru ramane acela de a verifica starea de aprovizionare a acestuia cu elemente nutritive. In practica cel mai usor se poate realiza un extract solubil in apa de 1:2 (sol:apa). Atat in culturile protejate cat si in cele realizate in camp deschis examinarea cantitativa a starii de aprovizionare este inexacta, deoarece avem nevoie si de informatii care sa arate si nivelul elementelor nutritive care alcatuiesc acest extract, precum si gradul lor de solubilitate si capacitatea lor de a fi absorbite de catre plante.

In aceste cazuri se va trece si la realizarea unei analize calitative a solului, acesta putand servi la luarea unei decizii cu privire la fertilizarile ce vor urma sa fie facute pentru a corecta dezechilibrul dintre elemente si o aprovizionare corecta a plantelor cu elemente nutritive. Totusi, pe parcursul perioadei de vegetatie, aplicarea apei fara ingrasaminte este recomandata in scopul realizarii unei spalari a solului si in scopul eliminarii ingrasamintelor chimice aplicate in exces. Aplicarea ingrasamintelor complexe pe parcursul perioadei de vegetatie este eficienta, nerecomandata fiind aplicarea ingrasamintelor simple, metoda considerata a fi mai putin eficienta sub aspectul costurilor. Doar 20% dar nu mai mult de 30% din necesarul efectiv de Azot trebuie aplicat in toamna. Pentru evitarea spalarii pe profilul de sol Azotul nu trebuie administrat sub forma nitrica ci sub forma amoniacala sau amidica. 80% din cantitatea necesara de Fosfor si 50% din cantitatea necesara de Potasiu se vor administra in toamna. Ingrasamintele trebuiesc aplicate in zona activa a sistemului radicular respectiv in zona 10-30cm. adancime. Calciul trebuie administrat sub forma de azotat de Calciu sau carbonat de Calciu. Pentru Calciu este esential sa fie sub forma de carbonat pentru ca, pe parcursul perioadei de vegetatie, prin activitatea sistemului radicular sau ca urmare a administrarii de ingrasaminte cu activitate fiziologic acida acesta sa treaca in forme accesibile plantelor.

Daca se va folosi gipsul pentru corectarea reactiei alcaline a solului se va reduce continutul de sodiu activ din sol dar va duce la o scadere a pH-ului si va duce la fluctuatii ale continutul in saruri a solului.

In cazul culturilor pe straturi inaltate aplicarea fertilizarii de baza se va face primavara la momentul efectuarii acestora. Nu se vor administra mai mult de 400-500 kg ingrasamant/ha la o singura fertilizare deoarece aceasta duce la o crestere prea mare a continutului in saruri (EC-ului) din solutia solului.  EC-ul solului la momentul plantarii culturii de ardei trebuie sa fie intre 0,25-0,4 masurat intr-un estract solubil in apa in proportie de 1:2. Daca se va hotara folosirea ingrasamintelor organice, se va folosi numai gunoi bine fermentat de vaca deoarece acesta contine cele mai mice cantitati de elemente daunatoare (cloruri, sodiu, amoniac).

Cantitatile recomandate de gunoi de grajd la cultura ardeiului sunt de 50-100 t/ha, de al caror continut in substante nutritive trebuie tinut cont in toate fertilizarile faziale ulterioare, in sensul scaderii cantitatilor acestora, stiut fiind faptul ca 10 t de mranita bine fermentata pun la dispozitia plantelor, in medie, 40-50 kg Azot, 20-25 Fosfor, si 50-60 kg Potasiu, sub forma organica, elemente nutritive care se elibereaza lent, pe toata perioada de vegetatie, si asigura o parte din necesarul de elemente nutritive ale plantelor.

Consultarea unei companii specializate in efectuarea analizelor de sol este eficienta atat prin obtinerea unor rezultate precise ale nivelului la care se gasesc elementele nutritive cat si in ceea ce priveste o atenta si corecta planificare a fertilizarilor pe perioada de vegetatie.

Este importanta starea vegetala sub care se gasesc rasadurile. Aceste tinere plante vor trebui calite inaintea plantarii mai ales la infiintarea culturilor timpurii in camp. Trebuie evitata plantarea rasdurilor batrane, stresate. Trebuiesc facute eforturi pentru a fi evitat ca formarea radacinilor sa se realizeze concomitent cu inflorirea, cea mai buna metoda fiind aceea in care inflorirea se realizeaza la 2-3 saptamani de la plantare. La ardei florile se pot autofecunda, rata de reusita a acestui proces depinzand de tipul de fruct al varietatii respective. In cazul unui stress termic puternic pe perioada formarii florilor si/sau a infloritului, sau in cazul in care plantele sunt excesiv de vegetative sau in cazul folosirii gresite a unor pesticide poate aparea fenomenul de partenocarpie, ceea ce inseamna formarea de fructe lipsite de seminte sau cu un numar redus de seminte a caror forma este puternic deformata si care nu pot fi comercializate.

Este foarte important ca plantele sa aiba unsistem radicular bine dezvoltat, intr-un spatiu de nutritie cat mai mare. De aceea este preferabila plantarea de rasduri produse in cuburi de minim 3 cm sau mai mari, decat plantarea de rasaduri produse direct pe brazda. Plantele tinere de buna calitate reprezinta premizele unei culturi reusite, si vor duce la formarea unor plante puternice mai putin susceptibile la atacul bolilor si patogenilor specifici.

Plantarea, desimea de plantare

In urmatoarele exemple vor fi descrise cele mai frecvente metode si scheme folosite. In cazul in care se opteaza pentru cultura pe srtaturi inaltate distanta dintre cetrul acestora este de 130 cm, inaltimea lor este de aproximativ 40 cm, distanta dintre randuri este de 35-45 cm iar distanta dintre plante pe rand este de 27-35cm rezultand o desime medie de 4,4-5,5 pl/mp. Daca se opteaza pentru mulcirea solului cu folie atunci tuburile de picurare cu drippere la 20 cm distanta intre ele vor fi asezate sub aceasta in partea superioara a stratului. Dupa plantare tulpina plantutelor de ardei va fi acoperita cu pamant in asa fel incat caldura care scapa de sub folie sau folia incinsa de razele solare sa nu intre in contact direct cu tulpina plantei.

 Fertiirigarea

Dupa plantare, in 2-3 randuri solutia de fertilizare trebuie preparata pe baza unor ingrasaminte cu un continut dominant de fosfor (N:P:K 15:30:15, 13:40:13), la un EC de 2,0-2,5. La momentul plantarii sau imediat dupa aceea este recomandata si aplicarea unui biostimulator in scopul formarii mai rapide a unui sistem radicular puternic. Aplicarea regulata de apa si ingrasaminte trebuie sa inceapa la momentul la care radacinile au ajuns la dimensiunea de 5 cm si plantele au inceput sa aiva o crestere activa si respectiv o absortie intensa elementelor nutritive. La acest moment ele sunt capabile sa reduca, intr-un mod care poate fi observat prin masuratori ale solutiei solului, cantitatile initiale de elemente nutritive din solutia solului iar ritmul de crestere este spectaculos.

EC-ul solutiei solului trebuie in continuare mentinut la valori intre 0,25-0,35 in aceasta perioada. Va trebui sa facem eforturi sa dobandim o crestere dinamica a aparatului foliar care sa contribuie la o mai buna capacitate de autosustinere a plantelor, si, ca rezultat, sa poata oferi o buna protectie solara  fructelor printr-o mai buna umbrire a acestora. De la momentul infloririi si a legarii primelor fructe consumul de elemente nutritive este intr-o continua crestere. Dinamica acestui consum se afla in stransa corelatie cu varietatea cultivata, cu factorii climatici, cu parametrii fizici si chimici ai solului. Examinarea EC-ului solului pune in evidenta cel mai bine aceasta dinamica si acest lucru il putem face noi insine. Este necesara masurarea EC-ului cel putin o data pe saptamana, supunandu-se analizei solul dintre randurile gemene. Pe baza rezultatelor obtinute putem hotara concentratia solutiei de fertilizare pe care o administram. Pentru determinarea EC-ului se vor ridica probe din zona sistemului radicular, (10-15 cm) dupa inlaturarea solului de la suprafata (3-5 cm). Intr-un vas curat de cel putin 300 mL se vor  pune 200 mL apa deionizata, si se va completa cu pamant pana ce nivelul acesteia va ajunge la 300  mL. Apoi, acest amestec va fi bine omogenizat fie prin agitare energica sau cu ajutorul unui betisor curat pana la obtinerea unei solutii omogene. Dupa aceasta se poate trece la masuratori folosindu-se un aparat de masurare a EC-ului. Va trebui sa asteptam pana cand valoarea masurata devine constanta. Este recomandat ca masuratorile sa se faca in mai multe puncte sau cu sol ce provine dintr-o parcela omogena, dar din care au fost ridicate mai multe probe, si care au format o proba medie. Suprafata maxima de pe care se ridica o proba este de maxim 0,25 ha. Pe perioada absortiei intense a elementelor nutritive valoarea EC-ului trebuie sa aiva valori cuprinse intre 0,35-0,45 mS/cm. Pe solurile nisipoase trebuie luata in considerare valoarea mai mica iar pe solurile argiloase trebuie luata in considerare valoarea mai mare dintre cele prezentate. Pe perioada legarii fructelor este de asteptat sa fie necesara folosirea unor cantitati mai mari de ingrasaminte chimice bogate in Fosfor pentru ca planta sa poata lega cat mai multe fructe posibil. La momentul la care fructele sunt legate si se afla in crestere intensiva si pana la inceperea coacerii acestora valoarea EC-ului de 0,35 nu mai este suficienta acesta trebuind crescut la 0,4-0,5.

Pe perioada coacerii complete a fructelor se recomanda cresterea EC-ului in sol pana la valori de 0,5-0,6. Acest lucru poate fi realizat fie printr-o administrare mai redusa a apei in conditiile unei administrari constante de ingrasaminte, fie prin aplicarea unor solutii nutritive cu o concentratie mai ridicata, concentratie ce poate ajunge pana la un nivel al EC-ului solutiei nutritive administrate plantei de 2,8-3 mS/cm, si pastrarea constanta a aprovizionarii solului cu apa. Aceasta din urma metoda este recomandata mai ales culturii ardeiului gogosar ale carui fructe sunt legate mai esalonat, si caruia un nivel mai scazut al apei ii poate provoca avortul noilor flori formate si chiar a fructelor tinere. Legarea continua a fructelor face deasemenea posibila o recoltare constanta, lucru care determina o aprovizionare continua a solului cu elemente nutritive.

Nivelul pH-ului solului este deasemenea deosebit de important in dinamica absortiei elementelor nutritive de catre planta; cu cat aceasta valoare este mai apropiata de 6 cu atat absortia elementelor nutritive este mai intensa. Daca in general pH-ul solutiei solului are valori apropiate de 7-7,3, pentru a obtine o recolta cat mai mare trebuie sa determinam scaderea acestuia cel putin in zona sistemului radicular, iar acest lucru se poate realiza prin folosirea acidului azotic, sau, mai la indemana, prin folosirea ingrasamintelor chimice cu reactie acida, asa incat solutia administrata plantelor sa aiva un pH mediu de 5-5,5, iar daca solul are un continut foarte ridicat in saruri, atunci va fi necesara administrarea de solutii nutritive al caror pH sa fie chiar mai mic de atat, in scopul punerii la dispozitia plantelor a elementelor nutritive sub forme accesibile acestora. Totusi, aplicarea acestor ingrasaminte cu reactie mai puternic acida trebuie facuta cu grija intrucat acestea pot determina chiar lezarea sistemului radicular.

In cazul in care ingrasamintele sunt aplicate numai ocazional, o data pe saptamana sau o data la 10 zile si nu sunt aplicate continuu prin fertiirigare, atunci trebuie tinut cont ca in primele stadii de dezvoltare a plantelor, consumul de elemente nutritive este de 10-15 g/mp/saptamana, in timp ce pe perioada cresterii active a plantelor acest consum sa ajunga la valori de 17-20 g/mp/saptamana. La momentul la care plantele ajung la o incarcare completa aceasta cantitate poate ajunge la 30-35 g/mp/saptamana. Aplicarea solutiei nutritive pe baza analizelor de sol poate fi nu doar mai eficienta in raport cu nevoile plantei dar si sub aspectul costurilor, pierderile datorate aplicarii programate a ingrasamintelor pot fi evitate.

Relatia dintre EC-ul solului si EC-ul solutiei nutritive administrate

* In cazul unui continut ridicat in saruri acesta va fi diminuat prin administrarea unei solutii de apa si acid azotic.

Aplicarea ingrasamintelor sub forma de solutie nutritiva la cultura intensiva a ardeiului in camp deschis

*  - in vederea grabirii coacerii in locul azotatului de amoniu putem folosi pentru 1-2 saptamani sulfatul de potasiu, dar dupa aceasta se va reveni la reteta initiala

** - cei ce nu folosesc acidul azotic vor trebui sa aplice suplimentar 150g/mc de azotat de amoniu, in asa fel incat raportul N:K sa nu fie afectat.

Pe perioada cresterii intensive a plantelor continutul solutiei de fertiirigare in azotat de amoniu este injumatatit si inlocuit cu o cantitate similara de sulfat de Potasiu. Daca se considera necesar, pentru grabirea coacerii si pe perioada acesteia se pot insera aplicari suplimentare de sulfat de Potasiu la fiecare 10-14 zile in plus fata de reteta de fertilizare existente la acel moment.

Irigarile

Irigarea este deasemenea esentiala pentru aceasta cultura. Dorim sa punem accent pe aceasta idee seoarece fermierii tind uneori sa subestimeze importanta acestui aspect, mai ales pe perioada verii. La cultura mulcita cu folie modul in care se uda stratul de sol prin irigarea prin picurare este diferit fata de cultura nemulcita. In general nu vom folosi instrumente de masurare a EC-ului direct in sol deoarece rezultatele masuratorilor depind in mare masura de locul si adancimea la care se realizeaza aceste probe, fara a mai mentiona heterogenitatea diferitelor tipuri de sol. De aceea este folositor sa identificam umiditatea solului prin chiar prin metode vechi, empirice, respectiv prin controlul manual al acesteia. Vara, consumul maxim de apa poate ajunge la 2-2,5 L/pl/zi, in timp ce la infiintarea culturii primavara acest consum este de numai 50 mL/planta/zi. In practica, 40-70% din necesarul de apa trebuie administrat sub forma de solutie nutritiva.

Daca este posibil, este de dorit ca apa, respectiv solutia nutritiva, ,  sa fie administrata in cantitati mici dar cu o frecventa mare, pentru a pune la dispozitia plantelor solutia nutritiva in cantitatea optima in raport cu necesitatile ei, in mod precis, acest lucru contribuind si la o minimizare a pierderilor de ingrasaminte si apa. Metoda optima este aceea de a se iriga in reprize  de cate 0,5 L/pl/repetitie pana la administrarea intregii cantitati in raport cu nevoile plantei la un moment dat, dar din nefericire in practica irigarea se face adesea chiar si noaptea cu scopul de a se asigura necesarul plantelor pe intreaga suprafata.

Curatarea instalatiei de irigare este de asemenea necesara chiar pe parcursul perioadei de vegetatie acolo unde apa este bogata in calcar, sau unde are un continut ridicat de particule argiloase sau de alta natura ce pot duce la colmatarea dripperelor. Daca acidul azotic sau acidul fosforic sunt frecvent folosite in retetele de fertilizare atunci scade considerabil posibilitatea ca dripperele sa fie infundate. In caz contrar este recomandata folosirea acidului azotic cel putin o data la 2-3 saptamani, in solutii al caror pH sa atinga valori cuprinse intre 4 si 5 dar nivelul EC-ului sa nu creasca peste 2 mS/cm.

Vara, daca vremea este extrem de calda, stigmatul florilor se poate usca cu usurinta, polenul format nu mai germineaza, ceea ce duce, deasemenea, la obtinerea unor fructe cu seminte putine,  fructe deformate. Existenta acestor probleme poate fi redusa daca in afara irigarii prin picurare exista si posibilitatea irigarii prin aspersie. In acest fel nu doar umiditatea relativa este mult inbunatatita dar este posibila si o „racorire” a plantelor, cu efecte deosebit de benefice. Cea mai buna solutie pentru atingerea acestor scopuri este irigarea prin microaspersie.